Psihologul

.
Când fumul vieţii mele, un fum al suferinţei,
Umbreşte calea celor ce mă iubesc total,
Ca vântul ce loveşte o stânc-a umilinţei
Mă prăbuşesc în mine, în sinele carnal.

Dispare noaptea, ziua, rămâne numai praful
Să-mi mângâie durerea cuprinsă de abis,
Şi-n gândul meu, amicii: tutunul, praful, jaful,
Mi-au dăruit alt nume, acela de proscris.

Dar când eram pe punctul de a-mi trăda esenţa
Un înger între oameni c-un zâmbet elegant,
Mi-a-ntins mâna speranţei şi mi-a redat decenţa
Cum nimeni n-a facut-o luând doar un talant,

El, e psihologul meu ce fruntea mi-o deşteaptă
Când cerul greu de lacrimi îmi pare nepătruns,
Ascultă-l şi tu astăzi, urmează-i a sa şoaptă
Şi căii tale oarbe îi vei găsi răspuns...

Andrei Daroczi
15/17. nov. 2010